thyssenkrupp Elevator S.R.L. a instalat recent cel mai lung trotuar rulant din Romania

thyssenkrupp Elevator S.R.L., sucursala din România a thyssenkrupp Elevator SEAME, parte a Grupului thyssenkrupp A.G., este partener în cadrul proiectului de extindere şi modernizare a Aeroportului Internaţional “Henri Coandă” din Bucureşti, România.

 

 

Datorită expunerii şi complexităţii sale, proiectul, aflat acum în fază finală, se situează printre cele mai importante din România. Proiectul în sine constă în instalarea sau înlocuirea unui număr total de 35 de unităţi, ascensoare, scări şi trotuare rulante.

 

 

 

 

 

 

 

 

Una dintre particularităţile proiectului rezidă în faptul că dintre cele patru trotuare rulante instalate de către thyssenkrupp Elevator, două din ele sunt cele mai lungi din România. Cel mai lung are o lungime totală de 75 metri şi se află în Terminalul Sosiri Internaţional, în timp al doilea are o lungime de 62 metri şi este situat în Noul Terminal. Toate aceste unităţi sunt dotate cu sisteme de economisire a energiei, lucrând la viteză nominală în momentul în care pasagerii se apropie de unitate.

 

Caracteristicile principale ale ascensoarelor diferă, de la o capacitate de 1000 kg până la 1500 kg, au între 2 şi 4 staţii şi o viteză nominală de 1 m/s. Dintre cele 13 ascensoare, 3 sunt panoramice.

 

Scările rulante diferă în ceea ce priveşte diferenţa de nivel de la 5 m până la 5.7 m, au o înclinaţie de 30° şi o viteză nominală de 0.5 m/s. Numărul total de scări rulante în cadrul proiectului este de 18 unităţi. Aceste unităţi sunt dotate, de asemenea, cu sisteme de economisire a energiei.

 

Pentru finalizarea instalării scărilor şi trotuarelor rulante din cadrul acestui proiect, thyssenkrupp Elevator a devenit prima companie din România autorizată de ISCIR în vederea instalării şi a lucrărilor de întreţinere, conform Prescripţiilor Tehnice R8-2010.

 

Proiectul de extindere a Aeroportului Internaţional “Henri Coanda” din Bucureşti are ca scop creşterea traficului aeroportului cu 33% şi îmbunătăţirea capacităţii de preluare de la 1100 pasageri / oră până la 2150 pasageri / oră, crescând astfel eficienţa întregului sistem. Totodată, acest nou terminal va avea două zone : una destinată Spaţiului Schengen şi alta destinată zborurilor internaţionale.